Noul Testament
Romani 10
1Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliți, este să fie mântuiți. 2Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși, și nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. 4Căci Hristos este sfârșitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. 5În adevăr, Moise scrie că omul care împlinește neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea. 6Pe când iată cum vorbește neprihănirea, pe care o dă credința: „Să nu zici în inima ta: ,Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer). 7Sau: ,Cine se va pogorâ în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morți). 8Ce zice ea deci? ,Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Și cuvântul acesta este cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi. 9Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit. 10Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, 11după cum zice Scriptura: ,Oricine crede în el, nu va fi dat de rușine.” 12În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu și Grec; căci toți au acelaș Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă. 13Fiindcă ,oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” 14Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? 15Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimeși? După cum este scris: ,cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” 16Dar nu toți au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: ,Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” 17Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. 18Dar eu întreb: ,N-au auzit ei?” Ba da; căci ,glasul lor a răsunat prin tot pământul, și cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.” 19Dar întreb iarăși: ,N-a știut Israel lucrul acesta?” Ba da; căci Moise, cel dintâi, zice: ,Vă voi întărâta la pizmă prin ceeace nu este neam, vă voi ațîța mânia printr-un neam fără pricepere.” 20Și Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: ,Am fost găsit de ceice nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” 21Pe când, despre Israel zice: ,Toată ziua Mi-am întins mânile spre un norod răzvrătit și împotrivitor la vorbă.”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.