Psalmii 78

¹(O cântare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! ²Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. ³Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, ⁴nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut. ⁵El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ⁶ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; ⁷pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui. ⁸Să nu fie, ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! ⁹Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, ¹⁰pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu, și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. ¹¹Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe care li le arătase. ¹²Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan. ¹³A despărțit marea, și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. ¹⁴i-a călăuzit ziua cu un nor, și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. ¹⁵A despicat stânci în pustie, și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe. ¹⁶A făcut să țîșnească izvoare din stânci, și să curgă ape ca niște râuri. ¹⁷Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie. ¹⁸Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. ¹⁹Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? ²⁰Iată că El a lovit stânca, de au curs ape, și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâne, sau să facă rost de carne poporului Său?” ²¹Domnul a auzit, și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, ²²pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. ²³El a poruncit norilor de sus, și a deschis porțile cerurilor: ²⁴a plouat peste ei mană de mâncare, și le-a dat grâu din cer. ²⁵Au mâncat cu toții pânea celor mari, și le-a trimes mâncare să se sature. ²⁶A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit, și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. ²⁷A plouat peste ei carne ca pulberea, și păsări înaripate, cât nisipul mării; ²⁸le-a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuințelor lor. ²⁹Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. ³⁰Dar n-apucaseră să-și stâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, ³¹când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, și a doborât pe tinerii lui Israel. ³²Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, și n-au crezut în minunile Lui. ³³De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năpraznic. ³⁴când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; ³⁵își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, și că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor. ³⁶Dar Îl înșelau cu gura, și-L mințeau cu limba. ³⁷Inima nu le era tare față de El, și nu erau credincioși legământului Său. ³⁸Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregei Lui urgii. ³⁹El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce. ⁴⁰Decâteori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decâteori L-au mâniat ei în pustietate! ⁴¹Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, și să întărâte pe Sfântul lui Israel. ⁴²Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, când i-a izbăvit de vrăjmaș, ⁴³de minunile, pe care le-a făcut în Egipt, și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan. ⁴⁴Cum le-a prefăcut râurile în sânge, și n-au putut să bea din apele lor. ⁴⁵Cum a trimes împotriva lor niște muște otrăvitoare, care i-au mâncat, și broaște, care i-au nimicit. ⁴⁶Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. ⁴⁷Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt cu grindină. ⁴⁸Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, și turmele pradă focului cerului. ⁴⁹El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. ⁵⁰Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul dela moarte, și le-a dat viața pradă molimei; ⁵¹cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham. ⁵²Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi, și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie. ⁵³Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor. ⁵⁴Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat. ⁵⁵Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire, și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. ⁵⁶Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s-au răzvrătit împotriva Lui, și n-au ținut poruncile Lui. ⁵⁷Ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător, ⁵⁸L-au supărat prin înălțimile lor, și I-au stârnit gelozia cu idolii lor. ⁵⁹Dumnezeu a auzit, și Ș-a mâniat, și a urgisit rău de tot pe Israel. ⁶⁰A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. ⁶¹Și-a dat slava pradă robiei, și măreția Lui în mânile vrăjmașului. ⁶²A dat pradă săbiei pe poporul Lui, și S-a mâniat pe moștenirea Lui. ⁶³Pe tinerii lui i-a ars focul, și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. ⁶⁴Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit. ⁶⁵Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, ⁶⁶și a lovit pe protivnicii Lui, care fugeau, acoperindu-i cu vecinică ocară. ⁶⁷Însă a lepădat cortul lui Iosif, și n-a ales seminția lui Efraim; ⁶⁸ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește. ⁶⁹Și-a zidit sfântul locaș ca cerurile de înalt, și tare ca pământul, pe care l-a întemeiat pe veci. ⁷⁰A ales pe robul Său David, și l-a luat dela staulele de oi. ⁷¹l-a luat dindărătul oilor, care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, și pe moștenirea Sa Israel. ⁷²Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită, și i-a povățuit cu mâni pricepute.