Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Psalmii 78

1(O cântare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! 2Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. 3Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, 4nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, și minunile pe care le-a făcut. 5El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, 6ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; 7pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui. 8Să nu fie, ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! 9Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, 10pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu, și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. 11Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe care li le arătase. 12Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan. 13A despărțit marea, și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. 14i-a călăuzit ziua cu un nor, și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. 15A despicat stânci în pustie, și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe. 16A făcut să țîșnească izvoare din stânci, și să curgă ape ca niște râuri. 17Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie. 18Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. 19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? 20Iată că El a lovit stânca, de au curs ape, și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâne, sau să facă rost de carne poporului Său?” 21Domnul a auzit, și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov, și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, 22pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. 23El a poruncit norilor de sus, și a deschis porțile cerurilor: 24a plouat peste ei mană de mâncare, și le-a dat grâu din cer. 25Au mâncat cu toții pânea celor mari, și le-a trimes mâncare să se sature. 26A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit, și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. 27A plouat peste ei carne ca pulberea, și păsări înaripate, cât nisipul mării; 28le-a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuințelor lor. 29Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. 30Dar n-apucaseră să-și stâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, 31când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, și a doborât pe tinerii lui Israel. 32Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, și n-au crezut în minunile Lui. 33De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năpraznic. 34când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; 35își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, și că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor. 36Dar Îl înșelau cu gura, și-L mințeau cu limba. 37Inima nu le era tare față de El, și nu erau credincioși legământului Său. 38Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregei Lui urgii. 39El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce. 40Decâteori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decâteori L-au mâniat ei în pustietate! 41Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, și să întărâte pe Sfântul lui Israel. 42Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, când i-a izbăvit de vrăjmaș, 43de minunile, pe care le-a făcut în Egipt, și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan. 44Cum le-a prefăcut râurile în sânge, și n-au putut să bea din apele lor. 45Cum a trimes împotriva lor niște muște otrăvitoare, care i-au mâncat, și broaște, care i-au nimicit. 46Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor. 47Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt cu grindină. 48Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei, și turmele pradă focului cerului. 49El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. 50Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul dela moarte, și le-a dat viața pradă molimei; 51cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham. 52Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi, și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie. 53Cum i-a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor. 54Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat. 55Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire, și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. 56Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s-au răzvrătit împotriva Lui, și n-au ținut poruncile Lui. 57Ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător, 58L-au supărat prin înălțimile lor, și I-au stârnit gelozia cu idolii lor. 59Dumnezeu a auzit, și Ș-a mâniat, și a urgisit rău de tot pe Israel. 60A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. 61Și-a dat slava pradă robiei, și măreția Lui în mânile vrăjmașului. 62A dat pradă săbiei pe poporul Lui, și S-a mâniat pe moștenirea Lui. 63Pe tinerii lui i-a ars focul, și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. 64Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit. 65Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, 66și a lovit pe protivnicii Lui, care fugeau, acoperindu-i cu vecinică ocară. 67Însă a lepădat cortul lui Iosif, și n-a ales seminția lui Efraim; 68ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește. 69Și-a zidit sfântul locaș ca cerurile de înalt, și tare ca pământul, pe care l-a întemeiat pe veci. 70A ales pe robul Său David, și l-a luat dela staulele de oi. 71l-a luat dindărătul oilor, care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, și pe moștenirea Sa Israel. 72Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită, și i-a povățuit cu mâni pricepute.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul