Vechiul Testament
Psalmii 39
1(Către mai marele cântăreților: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.” 2Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuși durerea mea nu era mai puțin mare. 3Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă, și am zis: 4„Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.” 5Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ținea. 6Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua. 7Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea 8Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun! 9Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi. 10Abate-Ți loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mânii Tale. 11Tu pedepsești pe om, și-l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. 12Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrămilor mele! Căci sunt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei. 13Abate-Ți privirea dela mine, și lasă-mă să răsuflu, până nu mă duc și să nu mai fiu!
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.