Vechiul Testament
Psalmii 30
1(Un psalm. O cântare pentru sfințirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalț, Doamne, căci m-ai ridicat, și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine. 2Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m-ai vindecat. 3Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuința morților, Tu m-ai adus la viață din mijlocul celor ce se pogoară în groapă. 4cântați Domnului, voi cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt! 5Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața veselia. 6când îmi mergea bine, ziceam: „Nu mă voi clătina niciodată!” 7Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezasei pe un munte tare... dar Ți-ai ascuns Fața, și m-am turburat. 8Doamne, eu am strigat către tine, și m-am rugat Domnului, zicând: 9„Ce vei câștiga dacă-mi verși sângele, și mă pogori în groapă? Poate să Te laude țărâna? Poate ea să vestească credincioșia Ta? 10Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!”- 11Și mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai deslegat sacul de jale, și m-ai încins cu bucurie, 12pentru ca inima mea să-Ți cânte, și să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.