Vechiul Testament
Psalmii 23
1(O cântare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. 2El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; 3îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. 4Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. 5Tu îmi întinzi masa în fața protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. 6Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.