Vechiul Testament
Psalmii 142
1(O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peșteră.) Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. 2Îmi vărs necazul înaintea Lui, și-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui. 3când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoști cărarea. Pe drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă. 4Aruncă-Ți ochii la dreapta, și privește! Nimeni nu mă mai cunoaște, orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu. 5Doamne, către Tine strig, și zic: „Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii.” 6Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot. Izbăvește-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine. 7Scoate-mi sufletul din temniță, ca să laud Numele Tău! Cei neprihăniți vor veni să mă înconjoare, când îmi vei face bine.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.