Vechiul Testament
Psalmii 141
1(Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, când Te chem! 2Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, și ca jertfa de seară să fie ridicarea mânilor mele! 3Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, și păzește ușa buzelor mele! 4Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii care fac răul, și să nu mănânc din ospețele lor! 5Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalța într-una împotriva răutății lor. 6când li se vor prăvăli judecătorii dealungul stâncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, și vor vedea că sunt plăcute. 7Cum se brăzdează și se spintecă pământul, așa ni se risipesc oasele la gura mormântului. 8De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul! 9Păzește-mă de cursa pe care mi-o întind ei, și de piedicile celor ce fac răul! 10Să cadă cei răi în lațurile lor, în timp ce eu să scap!
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.