Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Osea 6

1„Veniți, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. 2El ne va da iarăși viața în două zile; a treia zi ne va scula, și vom trăi înaintea Lui. 3Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineței, și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!”- 4Ce să-ți fac, Efraime? Ce să-ți fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineață, și ca roua care trece curând. 5De aceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, și judecățile Mele vor străluci ca lumina! 6Căci bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot! 7Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; și nu Mi-au fost credincioși atunci. 8Galaadul este o cetate de nelegiuiți, plină de urme de sânge! 9Ceata preoților este ca o ceată de tâlhari, care stă la pândă, săvârșind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mișelii. 10În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curvește, Israel se spurcă. 11Și ție, Iudo, îți este pregătit un seceriș, când voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul