Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Levitic 22

1Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 2Vorbește lui Aaron și fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, și să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. 3Spune-le: „Orice om dintre urmașii voștri și din neamul vostru, care se va apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel, și care va avea pe el o necurăție, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu sunt Domnul. 4Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de sămânță, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot așa și cel ce se va atinge de cineva spurcat prin atingerea de vreun mort, de cel ce va avea o lepădare de sămânță în somn, 5cel ce se va atinge de o târâtoare și se va spurca, sau un om atins de vreo necurăție oarecare și care se va fi făcut necurat prin ea. 6Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat până seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât dupăce își va scălda trupul în apă; 7după asfințitul soarelui, va fi curat; și în urmă va mânca din lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui. 8Să nu mănânce dintr-o vită moartă sau sfâșiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu sunt Domnul. 9Să păzească poruncile Mele, ca să nu-și ia pedeapsa pentru păcatul lor și să nu moară, pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu sunt Domnul, care îi sfințesc. 10Nici un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuiește la un preot ca oaspe, și cel tocmit cu ziua, să nu mănânce din lucrurile sfinte. 11Dar robul cumpărat de preot cu preț de argint, va putea să mănânce, tot așa și cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui. 12Fata unui preot, măritată după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin ridicare. 13Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărțită de bărbat, fără să aibă copii, și care se va întoarce în casa tatălui său, ca atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar niciun străin să nu mănânce din ea. 14Dacă un om mănâncă dintr-un lucru sfânt, fără să bage de seamă, să dea preotului prețul lucrului sfânt, adăugând încă o cincime la el. 15Preoții să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii lui Israel, pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare; 16ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovați mâncând din lucrurile sfinte: căci Eu sunt Domnul, care îi sfințesc.” 17Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 18„Vorbește lui Aaron și fiilor lui, și tuturor copiilor lui Israel, și spune-le: ,Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bună voie, 19să ia o parte bărbătească fără cusur din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită. 20Să nu aduceți niciuna care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită. 21Dacă un om aduce Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulțămire, fie pentru împlinirea unei juruințe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să fie primită; să n-aibă niciun cusur în ea. 22Să n-aduceți niciuna care să fie oarbă, slută, sau ciuntită, care să aibă bube, râie sau pecingine; din acestea să n-aduceți pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. 23Ca dar de bună voie vei putea să jertfești un bou sau un miel cu un mădular prea lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruințe, nu va fi primit. 24Să n-aduceți Domnului un dobitoc cu boașele frânte, stricate, smulse sau tăiate; să nu-l aduceți ca jertfă în țara voastră. 25Nici să nu luați dela străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceți ca mâncare Dumnezeului vostru; căci sunt sluțite, au metehne: și n-ar fi primite.” 26Domnul a zis lui Moise: 27„Vițelul, mielul sau iedul, după naștere, să mai rămână șapte zile cu mamă-sa, și apoi, dela a opta zi înainte, va fi primit să fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc. 28Vaca, oaia sau capra, să n-o junghiați ca jertfă în aceeaș zi cu fătul lor. 29când veți aduce Domnului o jertfă de mulțămire, s-o aduceți așa ca să fie primită. 30Vita să se mănânce în aceeaș zi; să nu lăsați nimic din ea până a doua zi dimineața. Eu sunt Domnul. 31Să păziți poruncile Mele, și să le împliniți. Eu sunt Domnul. 32Să nu necinstiți Numele Meu cel sfânt, ca să fiu sfințit în mijlocul copiilor lui Israel. Eu sunt Domnul, care vă sfințesc, 33și care v-am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul.”

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul