Vechiul Testament
Judecători 2
1Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, și a zis: „Eu v-am scos din Egipt, și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: ,Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; 2și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.” Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. pentru ce ați făcut lucrul acesta? 3Am zis atunci: ,Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.” 4După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. 5Au pus locului aceluia numele Bochim (Ceice plâng); și au adus jertfe Domnului acolo. 6Iosua a dat drumul poporului, și copiii lui Israel au plecat fiecare în moștenirea lui, ca să ia țara în stăpânire. 7Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua, și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel. 8Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zece ani. 9L-au îngropat în ținutul pe care-l avea de moștenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. 10Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinții lui, și s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel. 11Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, și au slujit Baalilor. 12Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului, și au mers după alți dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, și au mâniat pe Domnul. 13Au părăsit pe Domnul, și au slujit lui Baal și Astarteelor. 14Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mânile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mânile vrăjmașilor lor dejurâmprejur, și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. 15Ori unde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, și cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare. 16Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau. 17Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alți dumnezei și s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut dela calea pe care o urmaseră părinții lor, și n-au ascultat de poruncile Domnului, ca și ei. 18când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, și-i izbăvea din mâna vrăjmașilor lor în tot timpul vieții judecătorului, căci Domnului I se făcea milă de suspinurile scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau și-i chinuiau. 19Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinții lor, ducându-se după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine înaintea lor, și stăruiau în această purtare și împetrire. 20Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, și a zis: „Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinților lor, și fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, 21nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit. 22Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să știu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinții lor.” 23Și Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mânile lui Iosua, și nu S-a grăbit să le isgonească.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.