Vechiul Testament
Isaia 40
1„mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2,Vorbiți bine Ierusalimului, și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui. 3Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, și strâmtorile în vâlcele! 5Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. 6Un glas zice: „Strigă!”-Și eu am răspuns: ,Ce să strig?”-,Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp. 7Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea.”-În adevăr, poporul este ca iarba: 8iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac. 9Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: ,Iată Dumnezeul vostru! 10Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui. 11El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui, și va călăuzi blând oile care alăptează.” 12„Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, și a strâns țărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munții cu cântarul, și dealurile cu cumpăna? 13Cine a cercetat Duhul Domnului, și cine l-a luminat cu sfaturile lui? 14Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine l-a învățat cărarea dreptății? Cine l-a învățat înțelepciunea, și i-a făcut cunoscut calea priceperii! 15Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. 16Libanul n-ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n-ajung pentru arderea de tot. 17Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune. 18Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? 19Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur, și-i toarnă lănțișoare de argint. 20Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine. 21„Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gândit niciodată la întemeierea pământului?” 22El șade deasupra cercului pământului, și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supțire, și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. 23El preface într-o nimica pe voivozi, și face o nimica din judecătorii pământului. 24De abia sunt sădiți, deabia sunt sămănați, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: și El suflă peste ei, de se usucă, și un vârtej îi ia ca pe niște paie. 25„Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt. 26„Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.” 27„pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” 28Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. 29El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin. 30Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; 31dar ceice se încred în Domnul își înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.