Vechiul Testament
Isaia 17
1Proorocie împotriva Damascului: „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge un morman de dărâmături; 2cetățile Aroerului sunt părăsite, sunt date spre pășune turmelor, care se culcă nestingherite acolo. 3S-a isprăvit cu cetățuia lui Efraim, și s-a sfârșit cu împărăția Damascului; dar rămășița Siriei va fi ca slava copiilor lui Israel, zice Domnul oștirilor. 4,În ziua aceea, slava lui Iacov va fi slăbită, și grăsimea cărnii lui va pieri. 5Se va întâmpla ca atunci când strânge secerătorul grâul, și brațul lui taie spicele; da, ca la strânsul spicelor în valea Refaim; 6vor mai rămânea doar câteva, ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline, pe vârful crengilor, patru sau cinci, în ramurile cu roade, zice Domnul, Dumnezeul lui Israel.” 7În ziua aceea, omul se va uita spre Făcătorul său, și ochii i se vor întoarce spre Sfântul lui Israel; 8nu se va mai uita spre altare, care sunt lucrarea mânilor lui, și nu va mai privi la ce au făcut degetele lui, la idolii Astartei și la stâlpii închinați soarelui. 9În ziua aceea, cetățile lui întărite vor fi ca dărâmăturile din pădure și de pe vârful muntelui, părăsite odinioară înaintea copiilor lui Israel: va fi o pustie! 10Căci ai uitat pe Dumnezeul mântuirii tale, și nu ți-ai adus aminte de Stânca scăpării tale. De aceea ți-ai sădit răsaduri plăcute, și ai sădit butuci străini. 11când i-ai sădit, i-ai înconjurat cu un gard, și în curând i-ai văzut înflorind. Dar culesul roadelor a fugit tocmai în clipa veseliei: și durerea este fără leac. 12Vai! ce vuiet de popoare multe, care urlă cum urlă marea! Ce zarvă de neamuri, care mugesc cum mugesc niște ape puternice. 13Neamurile mugesc cum mugesc apele mari... Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munți la suflarea vântului, ca țărâna luată de vârtej. 14Îndeseară, vine o prăpădenie neașteptată, și până dimineața, nu mai sunt! Iată partea celor ce ne jupoaie, și soarta celor ce ne jăfuiesc.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.