Vechiul Testament
Iov 30
1Și acum!... Am ajuns de râsul celor mai tineri de cât mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre cânii turmei mele. 2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mânilor lor, când ei nu erau în stare să ajungă la bătrâneță? 3Sfrijiți de sărăcie și foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii. 4Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei, și n-au ca pâne de cât rădăcina de bucsau. 5sunt izgoniți din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după niște hoți. 6Locuiesc în văi îngrozitoare, în peșterile pământului și în stânci. 7Urlă printre stufișuri, și se adună supt mărăcini. 8Ființe mârșave și disprețuite,-sunt izgoniți din țară. 9Și acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor, am ajuns de batjocura lor. 10Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în față. 11Nu se mai sfiesc și mă înjosesc, nu mai au niciun frâu înaintea mea. 12Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea, și îmi împing picioarele, și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă. 13Îmi nimicesc cărarea și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor. 14Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărâmăturilor. 15Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vânt, ca un nor a trecut fericirea mea. 16Și acum, mi se topește sufletul în mine, și m-au apucat zilele suferinței. 17Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează. 18De tăria suferinței haina își pierde fața, mi se lipește de trup ca o cămașă. 19Dumnezeu m-a aruncat în noroi, și am ajuns ca țărâna și cenușa. 20Strig către Tine, și nu-mi răspunzi; stau în picioare, și nu mă vezi. 21Ești fără milă împotriva mea, lupți împotriva mea cu tăria mânii Tale. 22Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt, și mă nimicești cu suflarea furtunii. 23Căci știu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toți cei vii. 24Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mânile? Cel în nenorocire nu cere ajutor? 25Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit? 26Mă așteptam la fericire, și când colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul. 27Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m-au apucat zilele de durere. 28Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, și strig ajutor. 29Am ajuns frate cu șacalii, tovarăș cu struții. 30Pielea mi se înegrește și cade, iar oasele îmi ard și se usucă. 31Arfa mea s-a prefăcut în instrument de jale, și cavalul meu scoate sunete plângătoare.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.