Vechiul Testament
Iov 22
1Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis: 2„Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înțeleptul nu-și folosește de cât lui. 3Dacă ești fără prihană, are Cel Atotputernic vre un folos? Și dacă trăiești fără vină, ce va câștiga El? 4Pentru evlavia ta te pedepsește El oare, și intră la judecată cu tine? 5Nu-i mare răutatea ta? Și fărădelegile tale fără număr? 6Luai fără pricină zăloage dela frații tăi, lăsai fără haine pe cei goi. 7Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâne omului flămând. 8Țara era a ta, fiindcă erai mai tare, te așezai în ea, fiindcă erai cu vază. 9Dădeai afară pe văduve cu mânile goale, și brațele orfanilor le frângeai. 10Pentru aceea ești înconjurat de curse, și te-a apucat groaza dintr-o dată. 11Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc? 12Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Privește vârful stelelor, ce înalt este! 13Și tu zici: ,Ce știe Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori? 14Îl înfășoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abea dacă o străbate!” 15Ce! vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiți, 16care au fost luați înainte de vreme, și au ținut cât ține un pârâu care se scurge? 17Ei ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă dela noi! Ce ne poate face Cel Atot puternic?” 18Și totuși Dumnezeu le umpluse casele de bunătăți.Departe de mine sfatul celor răi!- 19Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor și se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei 20și va zice: ,Iată pe protivnicii noștri nimiciți! Iată-le bogățiile arse de foc!” 21Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire. 22Primește învățătură din gura Lui, și pune-ți la inimă cuvintele Lui. 23Vei fi așezat iarăși la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atot puternic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău. 24Aruncă dar aurul în țărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor! 25Și atunci Cel Atot puternic va fi aurul tău, argintul tău, bogăția ta. 26Atunci Cel Atot puternic va fi desfătarea ta, și îți vei ridica fața spre Dumnezeu. 27Îl vei ruga, și te va asculta, și îți vei putea împlini juruințele. 28Pe ce vei pune mâna îți va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina. 29Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecați. 30El va izbăvi chiar și pe cel vinovat, care își va datora scăparea curăției mânilor tale.”
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.