Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Noul Testament

Faptele Apostolilor 23

1Pavel s-a uitat țintă la Sobor, și a zis: „Fraților, eu am viețuit cu toată curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta...” 2Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură. 3Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, părete văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege, și poruncești să mă lovească, împotriva Legii!” 4Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îți bați joc de marele preot al lui Dumnezeu?” 5Și Pavel a zis: „N-am știut, fraților, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu-l grăiești de rău.” 6Pavel, ca unul care știa că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraților, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morților sunt dat în judecată.” 7când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînțelegere între Farisei și Saduchei, și adunarea s-a desbinat. 8Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când Fariseii le mărturisesc pe amândouă. 9S-a făcut o mare zarvă; și câțiva cărturari din partida Fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, și au zis: „Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?”... 10Fiindcă gâlceava creștea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăți de ei. De aceea a poruncit ostașilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, și să-l ducă în cetățuie. 11În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel, și i-a zis: „Îndrăznește, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.” 12La ziuă, Iudeii au uneltit și s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorâ pe Pavel. 13Cei ce făcuseră legământul acesta, erau mai mulți de patruzeci. 14Ei s-au dus la preoții cei mai de seamă și la bătrâni, și le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorâ pe Pavel. 15Acum dar, voi, împreună cu Soborul, dați de știre căpitanului, și rugați-l să-l aducă mâne jos înaintea voastră, ca și cum ați vrea să-i cercetați pricina mai cu deamăruntul; și până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.” 16Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetățuie, și a spus lui Pavel. 17Pavel a chemat pe unul din sutași, și a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.” 18Sutașul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan, și a zis: „Pavel cel întemnițat m-a chemat și m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ți spună ceva.” 19Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte, și l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?” 20El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâne pe Pavel înaintea Soborului, ca și cum ai avea să-l cercetezi mai cu deamăruntul. 21Tu să nu-i asculți, pentru că mai mulți de patruzeci dintre ei îl pândesc, și s-au legat cu blestem să nu mănânce și să nu bea nimic până nu-l vor omorâ; acum stau gata, și n-așteaptă decât făgăduiala ta.” 22Capitanul a lăsat pe tinerel să plece, și i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri. 23În urmă, a chemat pe doi sutași, și le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveți gata două sute de ostași, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițari, ca să meargă până la Cezarea.” 24Le-a poruncit să aducă și dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare, și să-l ducă sănătos și teafăr la dregătorul Felix. 25Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins: 26„Claudius Lisias către prea alesul dregător Felix: plecăciune! 27Acest om, pe care l-au prins Iudeii, era să fie omorât de ei; și eu m-am dus repede cu ostași, și l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este Roman. 28Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, și l-am adus înaintea Soborului lor. 29Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârșise nicio nelegiuire, care să fie vrednică de moarte sau de lanțuri. 30Mi s-a dat însă de știre că Iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimes îndată la tine, și am făcut cunoscut și celor ce-l învinuiesc, să-ți spună ție ce au împotriva lui. Fii sănătos.” 31Ostașii, după porunca, pe care o primiseră, au luat pe Pavel, și l-au dus noaptea până la Antipatrida. 32A doua zi au lăsat pe călăreți să-și urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetățuie. 33Ajunși în Cezarea, călăreții au dat scrisoarea în mâna dregătorului, și au adus pe Pavel înaintea lui. 34Dregătorul, dupăce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ținut este Pavel. când a aflat că este din Cilicia, 35„te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâșii tăi.” Și a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul