Noul Testament
Faptele Apostolilor 21
1După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă, și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și deacolo la Patara. 2Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, și am plecat. 3Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stânga, și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia. 4Acolo am găsit pe ucenici, și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. 5Dar când s-au împlinit zilele, am plecat, și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, și ne-am rugat. 6Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alții, și noi ne-am suit în corabie iar ei s-au întors acasă. 7După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților, și am stat la ei o zi. 8A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el. 9El avea patru fete fecioare care prooroceau. 10Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s-a pogorât din Iudea, 11și a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mânile, și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ,Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, și-l vor da în mânile Neamurilor.” 12când am auzit lucrul acesta, atât noi cât și cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 13Atunci Pavel a răspuns: ,Ce faceți de plângeți așa, și-mi rupeți inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” 14Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit, și am zis: ,Facă-se voia Domnului!” 15După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, și ne-am suit la Ierusalim. 16câțiva ucenici din Cezarea au venit și ei cu noi, și ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu. 17când am ajuns la Ierusalim, frații ne-am primit cu bucurie. 18A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, și toți presbiterii s-au adunat acolo. 19Dupăce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui. 20când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, câte mii de Iudei au crezut, și toți sunt plini de râvnă pentru Lege. 21Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți Iudeii, care trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur, și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. 22Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. 23Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, care au făcut o juruință. 24Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei, și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din celece au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rânduială, și păzești Legea. 25Cu privire la Neamurile, care au crezut, noi am hotărât și le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace zugrumate și de curvie.” 26Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățit, și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârșitul zilelor curățirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. 27Către sfârșitul celor șapte zile, Iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mânile pe el, 28și au început să strige: „Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul, care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia; ba, încă a vârât și pe niște Greci în Templu, și a spurcat acest locaș sfânt.” 29În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, și credeau că Pavel îl băgase în Templu. 30Toată cetatea s-a pus în mișcare, și s-a strâns norodul din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel, și l-au scos afară din Templu, ale cărui uși au fost încuiate îndată. 31Pe când cercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a turburat. 32Acesta a luat îndată ostași și sutași, și a alergat la ei. când au văzut pe căpitan și pe ostași, au încetat să mai bată pe Pavel. 33Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el, și a poruncit să-l lege cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut. 34Dar unii strigau într-un fel, alții într-alt fel prin mulțime; fiindcă nu putea deci să înțeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetățuie. 35când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostași, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat; 36căci mulțimea norodului se ținea după el, și striga: „La moarte cu el!” 37Tocmai când era să fie băgat în cetățuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ți spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Știi grecește? 38Nu cumva ești Egipteanul acela, care s-a răsculat acum în urmă, și a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?” 39„Eu sunt Iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.” 40După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte, și a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, și Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.