Noul Testament
Faptele Apostolilor 19
1Pe când era Apolo în Corint, Pavel, dupăce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici, 2și le-a zis: „Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” 3Dar cu ce botez ați fost botezați?” le-a zis el. Și ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” 4Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” 5când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus. 6când și-a pus Pavel mânile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, și vorbeau în alte limbi, și prooroceau. 7Erau cam doisprezece bărbați de toți. 8În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, și căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. 9Dar, fiindcă unii rămâneau împietriți și necredincioși, și vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărțit pe ucenici de ei, și a învățat în fiecare zi pe norod în școala unuia numit Tiran. 10Lucrul acesta a ținut doi ani, așa că toți ceice locuiau în Asia, Iudei și Greci, au auzit Cuvântul Domnului. 11Și Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mânile lui Pavel; 12până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau șorțuri, care fuseseră atinse de trupul lui, și-i lăsau boalele, și ieșeau afară din ei duhurile rele. 13Niște exorciști Iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste ceice aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduiește Pavel, să ieșiți afară!” 14Ceice făceau lucrul acesta, erau șapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă. 15Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, și pe Pavel îl știu; dar voi, cine sunteți?” 16Și omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi, și i-a schingiuit în așa fel, că au fugit goi și răniți din casa aceea. 17Lucrul acesta a fost cunoscut de toți Iudeii, de toți Grecii care locuiau în Efes, și i-a apucat frica pe toți: și Numele Domnului Isus era proslăvit. 18Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. 19Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, și-au adus cărțile, și le-au ars, înaintea tuturor: prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. 20Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului. 21Dupăce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel și-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia și Ahaia. „Dupăce voi merge acolo”, își zicea el, „trebuie să văd și Roma.” 22A trimes în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei și Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia. 23Pe vremea aceea, s-a făcut o mare turburare cu privire la Calea Domnului. 24Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, și aducea lucrătorilor săi nu puțin câștig cu ele. 25i-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaș meserie, și le-a zis: „Oamenilor, știți că bogăția noastră atârnă de meseria aceasta; 26și vedeți și auziți că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat și a abătut mult norod, și zice că zeii făcuți de mâni nu sunt dumnezei. 27Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreț; dar și că templul marei zeițe Diana este socotit ca o nimica, și chiar măreția aceleia, care este cinstită în toată Asia și în toată lumea, este nimicită.” 28Cuvintele acestea i-au umplut de mânie, și au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!” 29Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toții într-un gând în teatru, și au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu și Aristarh, tovarășii de călătorie ai lui Pavel. 30Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. 31Chiar și unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimes la el să-l roage să nu se ducă la teatru. 32Unii strigau una, alții alta, căci adunarea era în învălmășală, și cei mai mulți nici nu știau pentru ce se adunaseră. 33Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna, și voia să se apere înaintea norodului. 34Dar când l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toți într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!” 35Totuși logofătul a potolit norodul, și a zis: „Bărbați Efeseni, cine este acela care nu știe că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane și a chipului ei căzut din cer? 36Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliți, și să nu faceți nimic cu pornire nechibzuită. 37Căci ați adus aici pe oamenii aceștia, care nu sunt vinovați nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiței noastre. 38Deci, dacă în adevăr, Dimitrie și meșterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată, și sunt dregători; să se pârască unii pe alții. 39Dar dacă umblați după altceva, se va hotărâ într-o adunare legiuită. 40Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiți de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem nici un temei, ca să putem îndreptăți zarva aceasta.” 41După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.