Vechiul Testament
Exod 9
1Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, și spune-i: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2Dacă nu vrei să-l lași să plece, și dacă-l mai oprești, 3iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; și anume va fi o ciumă foarte mare. 4Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele Egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.” 5Domnul a hotărât vremea, și a zis: „mâne, va face Domnul lucrul acesta în țară.” 6Și Domnul a făcut așa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n-a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel. 7Faraon a trimes să vadă ce se întâmplase: și iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit, și n-a lăsat pe popor să plece. 8Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mânile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon. 9Ea se va preface într-o țărână, care va acoperi toată țara Egiptului; și va da naștere, în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște beșici ferbinți.” 10Ei au luat cenușă din cuptor, și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște beșici ferbinți. 11Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți Egiptenii.” 12Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise. 13Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis de dimineață, du-te înaintea lui Faraon, și spune-i: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. 15Dacă Mi-aș fi întins mâna, și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, și Numele Meu să fie vestit în tot pământul. 17Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, și dacă nu-l lași să plece, 18iată, mâne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui și până azi. 19Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; și vor peri.” 20Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, și-au adunat în case robii și turmele. 21Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului, și-au lăsat robii și turmele pe câmp. 22Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer; și are să bată piatra în toată țara Egiptului pe oameni, pe vite, și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!” 23Moise și-a întins toiagul spre cer; și Domnul a trimes tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului. 24A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni. 25Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, dela oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp, și a frânt toți copacii de pe câmp. 26Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra, 27Faraon a trimes să cheme pe Moise și pe Aaron, și le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați. 28Rugați-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete și piatră; și vă voi lăsa să plecați, și nu veți mai fi opriți.” 29Moise i-a zis: „când voi eși din cetate, voi ridica mânile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul! 30Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.” 31Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; 32grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. 33Moise a plecat dela Faraon, și a eșit afară din cetate; și-a ridicat mânile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat, și n-a mai căzut ploaia pe pământ. 34Faraon, văzînd că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. 35Lui Faraon i s-a împietrit inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.