Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Vechiul Testament

Daniel 8

1În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. 3Am ridicat ochii, m-am uitat, și iată că într-un râu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o fiară nu putea să-i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână; ci el făcea ce voia, și a ajuns puternic. 5Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap dela apus, și a cutreierat toată fața pământului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6A venit până la berbecele care avea coarne, și pe care-l văzusem stând în râu, și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. 7L-am văzut cum s-a apropiat de berbece, s-a arunct încruntat asupra lui, a izbit pe berbece, și i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecele să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ, și l-a călcat în picioare, și nimeni n-a scăpat pe berbece din mâna lui. 8Țapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor. 9Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, și spre țara cea minunată. 10S-a înălțat până la oștirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele, și le-a călcat în picioare. 11S-a înălțat până la căpetenia oștirii, i-a smuls jertfa necurmată, și i-a surpat locul locașului său celui sfânt. 12Oastea a fost pedepsită din pricina păcatului săvârșit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul la pământ, și a izbutit în ce a început. 13Am auzit pe un sfânt vorbind; și un alt sfânt a întrebat pe Cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia despre desființarea jertfei necurmate și despre urâciunea pustiirii? până când va fi călcat în picioare sfântul Locaș și oștirea?” 14Și el mi-a zis: „până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi sfântul Locaș va fi curățit!” 15Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta, și căutam s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva, care avea înfățișarea unui om. 16Și am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat și a zis: „Gavrile, tâlcuiește-i vedenia aceasta.” 17El a venit atunci lângă locul unde eram; și la apropierea lui, m-am înspăimântat, și am căzut cu fața la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia privește vremea sfârșitului!” 18Pe când îmi vorbea el, am căzut cu fața la pământ leșinat. El m-a atins, și m-a așezat iarăși în picioare în locul în care mă aflam. 19Apoi mi-a zis: „Iată, îți arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta privește vremea sfârșitului. 20Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împărații Mezilor și Perșilor. 21Țapul însă este împărăția Greciei, și cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintâi împărat. 22Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt, sunt patru împărății, care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. 23La sfârșitul stăpânirii lor, când păcătoșii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără rușine și viclean. 24El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuș; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. 25Din pricina propășirii lui și izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulți oameni care trăiau liniștiți, și se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mâni omenești. 26Iar vedenia cu serile și diminețile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluiește vedenia aceasta, căci este cu privire la niște vremi îndepărtate.” 27Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, și nimeni nu știa.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul