Vechiul Testament
Amos 4
1„Ascultați cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriți pe cei sărmani, zdrobiți pe cei lipsiți, și ziceți bărbaților voștri: ,Dați-ne să bem!” 2Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia Lui, și a zis: „Iată, vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, și rămășița voastră cu undiți de pescari; 3,veți ieși prin spărturi, fiecare drept înainte, și veți fi lepădate în Harmon, zice Domnul.” 4Duceți-vă numai la Betel, și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal, și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă jertfele în fiecare dimineață, și zeciuielile la fiecare trei zile! 5Faceți să fumege jertfe de mulțămire făcute cu aluat! Trâmbițați-vă, vestiți-vă darurile de mâncare de bună voie! Căci așa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” 6Și Eu, de partea Mea, v-am trimes foametea în toate cetățile voastre, și lipsa de pâne în toate locuințele voastre. Cu toate acestea tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.”- 7„N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, și altul, în care n-a plouat, s-a uscat. 8Două, trei cetăți s-au dus la alta ca să bea apă, și tot nu și-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.”- 9V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii și măslinii voștri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.” 10Am trimes în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia, și am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberii voastre. Și cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul.”- 11„V-am nimicit ca pe Sodoma și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; și ați fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine, zice Domnul... 12„De aceea îți voi face astfel, Israele,-și fiindcă îți voi face astfel, pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău, Israele! 13Căci iată că El a întocmit munții, a făcut vântul, și spune omului până și gândurile lui. El preface zorile în întuneric, și umblă pe înălțimile pământului: Domnul, Dumnezeul oștirilor, este Numele Lui.
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.