Se încarcă...

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119:105

Noul Testament

1 Tesaloniceni 4

1Încolo, fraților, fiindcă ați învățat dela noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm, și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta. 2Știți, în adevăr, ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. 3Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie; 4fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul în sfințenie și cinste, 5nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. 6Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. 7Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. 8De aceea, cine nesocotește aceste învățături, nesocotește nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat și Duhul Său cel sfânt. 9cât despre dragostea frățească, n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățăți de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții, 10și iubiți în adevăr pe toți frații, care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraților, să sporiți tot mai mult în ea. 11Să căutați să trăiți liniștiți, să vă vedeți de treburi, și să lucrați cu mânile voastre, cum v-am sfătuit. 12Și astfel să vă purtați cuviincios cu cei de afară, și să n-aveți trebuință de nimeni. 13Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. 14Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 15Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. 16Căci însuș Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. 17Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. 18mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.

Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu.

Vechiul Testament

Noul Testament

Setări de citire

Mărimea literei
20
Litera
Versetele
Numerele versetelor
Fundalul